Se spune ca fericirea e relativa. Si oare nu e adevarat? Cum poti atinge fericirea deplina? Cum poti zambi din adancul inimii? Nu e asta un semn de egoism? De cand ne nastem suntem invatati ca noi,la fel ca orice alt om,avem dreptul la fericire deplina si ca trebuie sa luptam pt ea.De asemenea suntem invatati sa daruim,sa fim buni,sa-i ajutam pe cei din jur. Crestem si invatam ca facand asta renuntam uneori la fericirea noastra. Societatea , parintii si prietenii,toti cei care ne spuneau ca trebuie sa luptam pt fericirea nostra incep sa se contrazica spunandu-ne ca uneori trebuie sa renunti la fericirea ta pentru fericirea altuia.Dar de ce sa faci asta cand ai invatat ca totul ti se cuvine?
Stau si ma gandesc…oare de cate ori am furat fericirea altora si am omorat suflete in drumul nostru spre fericire?Oare de cate ori am calcat in picioare dorintele unor oameni nevinovati pentru a ne atinge visele… Si oare cum putem fi fericiti cand in spatele zambetului nostru se ascund mii de lacrimi amare? Raspunsul e simplu,insa greu de acceptat: odata cu copilaria ne-am pierdut si inocenta,puritatea,bunatatea. Am devenit egoisti,am invatat ca totul ni se cuvine,am inceput sa strivim vise si inocente pentru a fi fericiti…
