poveste

Rupe tacerea...un murmur de lumina se aude in departare si nici ea nu stie cat va mai dura durerea. Stropi de ploaie striviti de pasi-i prea grei. Lumina ...intuneric...inceput ; ce rost mai au aceste cuvinte acum cand ploaia s-a oprit, cand tot ce a ramas sunt doua amintiri murdare aruncate langa calorifer si un borcan cu vise ? Incet si trist telefonul incepe sa sune,dar se opreste inainte ca ea sa ridice receptorul. Cu talpile goale si sufletul pustiu se indreapta spre salon. Pianul o asteapta ca in zilele frumoase cand « noi » inca exista, cand atmosfera era usoara si iubirea valsa in jurul ei. Acum e frig,salonul e gol ;nici fum de tigara nu mai e. I-a spus ca intr-o zi va pleca,dar fermecata de sunetul notelor ce se jucau in jurul ei nu il asculta. Acum pianul e parasit. Nimeni nu mai canta si el nu s-a intors. De-ar fi stiut sa asculte...

Sta intins pe podeaua rece fara sa priveasca in prezent. Ii e dor de chipul ei,de copila ce l-a invatat sa fie copil. Era ingerul ei cu ochii rupti din cer si suflet impletit din mare si nisip. Dar n-a contat. Ia telefonul in mana si fara sa se gandesca formeaza numarul ei. Inchide insa mult prea repede. Cerul pare trist fara ea,dar ii e greu sa se intoarca dupa tot ce a zis. Probabil ca acum ea il uraste. Probabil ca nimeni,niciodata nu i-a mai vorbit atat de urat. Probabil ea nu isi mai aminteste de cate ori i-a spus ca nu se vor mai vedea. Acum a sosit timpul sa plece...era timpul ca ea sa-si traiasca viata si el trebuia sa zboare spre un alt cuib. Ii facuse prea mult rau in prea putin timp. Si-aprinde tigara si deseneaza cercuri albe in jurul lui. Nimic nu mai e la fel fara ea...de-ar stii...