zapada

Am incercat sa fug,sa ma ascund de iarna intr-o inima calda. Credeam ca acolo voi gasi vara. Dar nu stiam ca in sufletul tau e toamna. In ochii tai straluceau timid stelele;credeam ca e primivara si m-am amagit ca pe aceasta strada voi scapa de zapada. Am intrat incet in parcul sufletului tau si m-am asezat pe malul unui lac asteptand rasaritul. Credeam ca soarele va picta un peisaj frumos: flori inmiresmate, pomi ce renasc in fiecare clipa, cer senin si aer cald,dar cand a sosit dimineata soarele saruta pueril pomii dezgoliti de vant. Lacul nu era plin de nuferi,doar frunze moarte il acopereau. Atunci am stiut ca stele ma minteau. Cerul senin din ochii tai nu reprezenta inceputul primaverii,ci doar o noapte frumoasa de toamna. Am incercat sa plec,sa caut un alt anotimp,sa fug din nou de frig si zapada;am cautat drumul inapoi spre anotimpul meu,dar sufletul meu a ramas prins in inima ta si nu am reusit sa il salvez. La inceput a fost greu sa alerg pe strazile pictate cu galben,rosu si stropi de maro. Apoi insa am invatat ca nu intotdeauna poti schimba lucrurile care nu iti plac. Am inceput apoi sa caut,acolo, pe strazile sufletului tau o pensula. Nu am gasit decat un pian vechi si un ac. Am inceput sa cant sperand ca asta va aduce primavara,dar semnele iernii erau vizibile :dimineti cetoase,zile reci si nopti de gheata,uneori cate un fulg. Am inceput sa cos din sentimente si amintiri haine groase si o plapuma pentru zilele ce aveau sa vina. Pianul imi devenise drag si cantecele imi inveseleau iarna,iar cu acul cel rosu de sange coseam in fiecare zi o alta haina. Zilele treceau usor pe langa mine fara sa le simt durerea. Zapada nu mai era rosie acum,ca in fiecare an,ci devenise alba,de un alb magic,pur,de neimaginat. Acul mi-a devenit cel mai bun prieten. Doar el imi stia acum durerea. Si o alina. Pianul imi canta in fiecare zi alta poveste despre doi indragostiti. Dar el nu stia povestea mea. Nu stia ca iarna din sufletul meu era o stare. Era singuratatea. Nu stia cat poate iubi un suflet si cat poate spera. Doar acul imi aflase povestea. O prinsese cu maiestrie intr-o plapuma rosie pe care am ascuns-o undeva in tine,daca vreodata o vei gasi,ea iti va desena povestea mea. Acum insa vine primavara. Soarele imi mangaie din nou chipul si imi lumineaza privirea. Acum pot gasi drumul spre mine fara teama de a ramane pustiita in frig. Acum pot pleca acasa. Acum pot simti din nou viata in mine. De-acum sunetul pianului va inceta sa cante si acul nu va mai coase. De-acum lacul va fi din nou plin de nuferi si plapuma va sta ascunsa pana cand o vei gasi...sau pana cand ma voi intoarce. De-acum in sufletu meu ai maturat zapada cu dragoste.